Meniu

Poezii

« Poezii

Suflet gol

Mereu când toamna vine,
Totul pustiu devine,
Şi-mi aminteşte de tine,
Un suflet gol ce zace-n mine.

Frunzele încep să moară,
Amintirile tare să doară,
Amintiri c-un strop de glas,
Amărui, c-un gust de cvas.

Dragă, nu te supăra,
Eu unul nu te voi uita,
Deşi tu la altul visai
Şi să fii cu el sperai.

Am crezut că nu eşti la fel, că eşti diferită,
Ca frumuseţea unei flori în apă oglindită.
M-ai făcut să cred că eşti specială,
Atunci când prima oară am ieşit afară.

Zâmbetul tău făcea din noapte zi,
Atât de fericită puteai să fii
Încât zâmbeam odată cu tine,
Crezând că eşti aşa fiind cu mine.

Desigur, profund m-am înşelat,
Crezând că eşti un om cizelat,
Diferit, fără mai multe feţe
Şi cu o inimă plină de blândeţe.

Ai plecat aşa cum ai venit,
Rapid după altu’ ai fugit,
Ai plecat ca păsările-n stol,
Lăsând în mine un suflet gol.

624 de vizualizări, 12 aprecieri

Ştiai că poţi naviga mult mai uşor folosind tasta pentru poezia anterioară şi pentru poezia următoare ?