Meniu

Poezii

« Poezii

Furtuna

Furtuna

Câţiva nori negri se văd în depărtare,
Se aproprie cu o viteză ameţitoare,
Încărcaţi cu ploi grele, tunete şi vijelii
Acoperind ale soarelui raze aurii.

Dintr-odată ziua se transformă-n noapte,
Vântul alină copacii cu ale sale şoapte,
Ale tunetelor egouri răsună-n cer,
Furia lor descărcându-se într-un fulger.

Străzile încep să devină goale, pustii,
Toţi fug care-ncotro de frica negrii urgii,
Unii sub copaci, alţii în scări de bloc,
Doar un singur bătrânel ce stă pe loc:

- Mă scuzaţi, dar de ce staţi pe loc,
Nu vedeţi că norii nu sunt calmi deloc?
- Tinere, de ploaie să-mi fie mie frică?
Sunt multe tragedii în lumea asta mică,
Iar eu să mă sperii de apa ce din cer pică?
Am trecut eu prin situaţii mult mai grele,
Timp de 30 de ani am tot stat prin spitale,
Pentru mine furtuna e un joc de vioare,
Ce cântă împreună în a naturii onoare
Pe când omenirea-i cuprinsă de oroare.

Între timp cerul a început să plângă,
Norii negri deasupra să se strângă,
Vântul nu mai era deloc atât de prietenos,
Urlând din toţi rărunchii ca un balaur furios.

Bătrânelul nu s-a lăsat intimidat,
A stat pe bancă şi a ascultat
Orchestra de tobe şi vioare
Privind nemişcat în zare,
Aşteptând razele de soare,
Lasându-şi gândurile să zboare,
Dând trecutului uitare.

79 de vizualizări, 3 aprecieri

Ştiai că poţi naviga mult mai uşor folosind tasta pentru poezia anterioară şi pentru poezia următoare ?