Meniu

Poezii

« Poezii

Ecuatorul şi polii

Împreună sîntem foarte dialectici
(Tu ştii că a fost cea mai frumoasă
Zi din viaţa mea?
Ce bine-ar fi să fie aşa. „Ba da”.
Te rog fraza asta să n-o tai)
De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnată
Chiar de muze.
Poeţii să se inspire şi ele să pună degetul.
Tu să întinzi aripa peste versurile mele
„N-am întins-o?”
Aşa, o pană. Vreau o fîlfîire deplină.

Simţeai că veneai pâna lângă mine
Şi deodată un gol de aer.
Ce se întîmplă?
Mă gîndeam la tine.
Golurile de aer nu ştiu ce-o fi cu ele,
Aşa e când zbori, zburam spre tine.
„Oricum, eu receptam fluidul.”
Şi eu mă ghidam tot dupa fluid.
Noi nu lucram decât pe
Baza de flux magnetic.
Ştii că la ecuator cântărim
Mai mult decât la poli?

În orice caz, când sîntem împreună
Cîntărim mai mult,
Sîntem două ecuatoare încolăcite
Două ecuatoare şi – un pol – ca nişte şerpi.
De ce numai unul?
Pentru unitatea contrariilor.
Plus cea mai ieftină energie…
Nu ştiu dacă înţelegi?
Ce zici de titlul asta?
Eşti ca o sferă de sticlă
În care Dumnezeu a strecurat
Şi-un clopotel.
Când se-nvîrteşte pămîntul, sună clopoţelul.
Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos
Decât în sfera de sticlă
Vibrez din toata fiinţa
Şi tu-mi culegi vibraţiile

Şi mi le restitui, sărutate.

1352 de vizualizări, 2 aprecieri

Ştiai că poţi naviga mult mai uşor folosind tasta pentru poezia anterioară şi pentru poezia următoare ?